6 Jun

Opriti masinile, trece talentata!

singingÎn ultimele două săptămâni am avut un pic mai multă treabă și un pic mai puțin timp decât cel de care dispuneam până acum, drept urmare mașina a devenit cam principalul mijloc de transport de care abuzez. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că autobuzele de pe traseele 28, 44 și 121 sunt mult mai triste fără moaca mea zâmbitoare, dar pe această cale țin să anunț că nu îmi vor mai simți prea mult timp lipsa. Am pus pe hold și mersul pe jos, destul de bine reprezentat în viața mea de drumuri dese acoperite de cele două bucăți de picioare pe care le-am primit în ’83 la inventar. Nu-i bai nici aici, tocurile mele o să se iubească din nou intens și repetat cu asfaltul fierbinte al Iașului, în cel mă scurt timp posibil!

Mbuuun… să revin la cele patru roți pe care m-am bazat în ultima perioadă, am senzația că am căpătat un obicei puțin benefic traficului din orașul nostru! Nu știu dacă șofați, dacă vă plimbați des cu mașina prin oraș, dar dacă o faceți și dacă vedeți o blondă că se zbate în spatele volanului, să știți că nu e epileptică, nu a mușcat-o un șobolan ascuns prin mașină și nici nu suferă de spasme în urma intoxicației cu odorizant de mașină. Nu! Ea încearcă doar să se exprime și așa reușește!

Să fiu mai explicită: în mașină mă urc de obicei calmă, și cu gânduri pașnice, dar mai mereu fac marea imprudență de a da drumul la radio. Eiii, în momentul în care de-acolo încep să vină spre urechile mele tot felul de acorduri mai mult sau mai puțin armonioase, lucrurile o iau razna. Încep întâi timid să lălăi și eu pe refren vreo două note, după care prind curaj și mă apuc să cânt și restul.”Cânt” am spus?! Ahh.. scuze: scot niște sunete care pe unii cu probleme auditive poate i-ar putea induce în eroare, dar pe restul… Da, da, mă tot laud că am fost mai demult în nu știu ce cor, și apoi am avut și concerte nu știu pe unde, dar se pare că nu-s așa talentată pe cât cred :))

După ce mă învăluie fiorul artistic și încep să mă remarc sonor, urmează coreografia! Stând pe scaun și cu volanul în brațe, vă dați seama că pot doar să dau din umeri și cap. În continuare, mă bazez pe imaginația voastră, să vă faceți o idee cam cum arată tabloul schițat mai sus!

În concluzie, alertă de blondă zbucuimata la volan, ca urmare a autopoluarii fonice a vehicolului manevrat! Circulați cu ochii în patru în următoarele zile, dacă nu vreți să ratați asemenea minunăție!

P.S. Nu vă îngrijorați, încă învârt volanul cu responsabilitate și calc pedalele cu prietenie, iar pe eventualii pasageri îi iert de asemnea tratament!

2 thoughts on “Opriti masinile, trece talentata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge